Advertisements

Cinci ardeleni și trei bănățeni în guvernul Dăncilă

Se pare că rezerva de cadre teleormănene s-a cam epuizat, așa că liderul PSD Dragnea a fost nevoit să apeleze la trei bănățeni (Deneș, Bran, Anton) și cinci ardeleni (Burnete, Bran, Pintea, Trif și Intotero) ca să completeze lista miniștrilor din cabinetul Dăncilă.

C-o fi făcut-o doar ca să-i facă pe plan președintelui Iohannis, nu putem să ne pronunțăm. Cert e că membrii conducerilor celor două camere ale Parlamentului au decis, vineri, ca audierile miniştrilor guvernului condus de Viorica Dăncilă să se desfăşoare luni, între orele 8.00-14.00, urmând ca până seara să fie dat votul final.

Ministerul Cercetării și Inovării în Guvernul Dăncilă este ocupat de profesorul clujean cu origini „albaneze” Nicolae Burnete (58 ani) de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, președintele Senatului universității și membru, în 2012, în Consiliul Național de Etică, cel care a decis că premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Burnete este directorul Departamentului Autovehicule Rutiere și Transporturi din cadrul UTCN Cluj, din 2013, iar anterior a fost director adjunct în cadrul Ministerului Educației Naționale, pentru un an. În perioada 1975 – 1977 ministrul Burnete a urmat cursurile Liceului “Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba-Iulia, pentru ca să termine ultimii doi ani de liceu (1977 – 1979) la Liceul industrial nr. 1, Alba Iulia, ca şef de promoţie.

Sătmăreanca Ioana Bran a devenit noul ministru al Tineretului şi Sportului. Tânăra deputată are 31 de ani şi este fiica cea mică a milionarului din Satu Mare Ioan Bran, patronul Distileriilor Bran, cele care produc pălinca de export Bran. Ioana Bran a făcut PR pentru palinca produsă de familia sa, declarând că se află la „a 4-a generaţie de “pălincari”:

…ca atare este normal ca secretul şi reţeta produselor noastre să se păstreze şi să se transmită din generaţie în generaţie.

În urmă cu 2 ani, când Liviu Dragnea a nominalizat-o ca secretară a Camerei Deputaţilor, mass-media a descris-o pe Ioana Bran ca „milionara sexy”. De asemenea, băimăreanca Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare din 2013, este propusă pentru ministerul Sănătății.

La alegerile parlamentare din decembrie 2016 Sorina Pintea a fost aleasă senator PSD, dar a renunţat la funcţie în februarie 2017 pentru a putea continua să conducă spitalul din Baia Mare. Bogdan Trif, propus ministru al Turismului, a fost director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu, iar din martie 2016 deţine funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu. Trif are 41 de ani, este căsătorit şi este preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu.

A cincea propunere ardeleană, Natalia-Elena Intotero este de meserie profesor, ea absolvind Facultatea de Limba şi Literatura Română-Limba şi Literatura Engleză în anul 2006. În 2007 a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii ‘Spiru Haret’ din Bucureşti. Intotero şi-a început activitatea politică în cadrul Partidului Social Democrat (PSD) şi a îndeplinit funcţia de preşedinte al TSD Hunedoara.

A fost consilier local în municipiul Brad, iar apoi consilier judeţean în perioada iunie 2004-martie 2009, când a devenit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe pe probleme de relaţii interinstituţionale. A ocupat acest post până în octombrie 2009. În perioada mai 2012-decembrie 2012 a fost secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, din Guvernul României.

Advertisements

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Advertisements