Advertisements

Orașul, oamenii și criza

Oradea era pe o direcție bună înainte de criză dar, mai ales în aceste momente, orașul își arată clasa. Ieri, primarul Bolojan anunța sosirea pe Crișuri a primului transport important de materiale sanitare. Este vorba de 4 camioane, materialele fiind depozitate la Spitalul Județean, urmând ca luni, împreună cu cei de la DSP, să se facă distribuirea în Oradea și județ, în funcție de necesități. În județul Bihor, pe 11.04.2020 ora 8:30, existau 1361 persoane carantinate şi 12 persoane vindecate (cumulat).

Cu ceea ce am primit acum, ar trebui să facem față la condiții de pandemie cam o lună, o lună și jumătate. Acum avem internați cam 100 de pacienți, diagnosticați sau suspecti, dar este evident că numărul va crește. 

Angajații ISU Crișana desfășoară misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș, ISU Crișana asigurânf suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 26 de cadre ISU Crișana.

Cât despre cum arată oraşul azi, poate că n-ai fi observat că e vreo mare criză, dacă n-ar fi fost oamenii. În puținele momente în care mai poți să-o străbaţi de la un cap la altul, Oradea arată ca într-un episod hiper-real şi, în același timp, puţin cinematografic, al unei distopii. Crizele ca și crizele, or să se ţină de-acu` una după alta – dar oamenii!

Ei vor fi cei care-ţi vor aminti mereu că e pe undeva o criză (sanitară, după care va urma și cea economică), chiar şi-n momentele tale de acalmie. Deşi, cu distanţarea socială ai crede că în special omul singur sau interiorizat s-ar putea reevalua un pic: poate că atunci ar fi putut reacţiona altfel. Poate că n-ar fi trebuit să fie atât de radical în situația aceea sau în cealaltă.

Adevărul e că mai poți să scoți câte un om din criză, dar greu scoți crizele din oameni. Nu e ca şi cum vor avea românii cine ştie ce epifanii, o să crească productivitatea la hectar, o să fim un popor atât de luminat (dacă supravieţuim), o să crească peste tot autostrăzi, ca sparanghelul…

Cea mai interesantă ştire vine însă de la DSP: orădenii vor fi testați în grupuri, pentru a se folosi un număr mai mic de teste, și pentru eficientizarea testărilor.

Potrivit DSP Bihor, această metodă crește volumul, viteza și eficiența depistării persoanelor infectate cu noul coronavirus. Până joi, 09 aprilie, bihorenii erau testați individual pentru COVID-19, și această metodă avea un ritm de depistare mai lent.

Această strategie este aplicată cu succes în prevenția Covid-19 în Israel, fiind o metodă folosită la nivel mondial în prevenția diverselor epidemii. Metodologia de aplicare pentru Bihor a fost avizată de un grup de specialiști din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea și al Direcției de Sănătate Publică Bihor.

Această metodă se mai numește și testare comunitară, și pare una potrivită stadiului actual de răspândire a corona-virusului SARS-CoV-2. La răspândirea comunitară a virusului, Oradea răspunde cu testarea comunitară! De precizat că iniţiativa acestei metode de testare a aparţinut dr. Marcela Bota, de la laboratorul Spitalului Judeţean din Oradea, în urmă cu aproape o săptămână.

Advertisements

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Advertisements